23
Jan

Gradinița și preșcolarii. Capitolul 9 – Culoarea

Lumina naturală are directă legătură cu ritmul circardian. Acest ritm comandă corpului să secrete hormoni și să declanșeze funcțiuni care ne controalează activitatea zilnică. Prezența luminii naturale în sala de clasă este esențială pentru conservarea acestui ritm și pentru reglarea corectă a ceasului biologic al fiecîrui individ.

Lumina naturală și culoarea dozate și distribuite rațional contribuie la menținerea echilibrului psihic al preșcolarilor. Culorile folosite pe pereți trebuie să fie neutre, reflectante și să nu obosească. Pentru pardoseală se recomandă culori pastelate, reflectante, deschise, de albastru, verde, portocaliu, galben, care să-l stimuleze fără să-l obosească.

Posibilele efecte ale lipsei luminii naturale sunt depresia, oboseala, irascibilitatea, lipsa de concentrare. Există studii ce arată cum copiii au dat dovadă de agitație și mai multă iritare în clasele fără ferestre. Pe de altă parte, copiii din clasele cu lumină naturală suficientă sunt capabili să se concentreze cu mai multă ușurință. În concluzie, lumina naturală are o mare semnificație pentru sănătatea copilului și în consecință clădirea ar trebui să fie alungită pe axa est-vest. Deschiderile pot fi spre nord pentru o lumină difuză, iar pe latura sudică pentru o lumină ușor de controlat atât vara cât și iarna. În funcție de distribuția ferestrelor, pătrunderea luminii în camere diferă. Existența geamurilor și în partea de sus a peretelui fac ca lumina să fie adusă mai adânc în cameră. Dacă lumina este adusă din două părți, este astfel redus disconfortul produs de strălucirea orbitoare, iar încăperea va beneficia de o distribuție egală a luminii. Evitarea strălucirii se poate realiza prin folosirea luminii naturale indirecte.

În ceea ce privește culoarea meselor pe care copilul ia masa, este de preferat ca aceasta să nu-l excite, indicate fiind culorile deschise, pastelate, reflectante de lumină ca (galben, albastru, portocaliu, verde palid, alb). Se pot separa pe culori tacâmurile și farfuriile diferitelor grupe de vârste ale grădiniței.

Se recomandă ca tâmplăria să aibă o culoare deschisă la interior și închisă la exterior pentru că interiorul are nevoie de o reflecție cât mai mare a luminii, în timp ce lumina mai puternică din exterior trebuie estompată pentru a nu deranja.

Structura universului cromatic al omului.

Prin intermediul culorii omul se apropie mai mult de obiectele și fenomenele din jur. Culoarea este fără discuție un factor important de integrare în ambianță prin efectele emoțional dispoziționale pe care le crează. Se poate face trecerea prin intermediul culorii foarte ușor de la o atmosferă de desfătare și încântare la una de apăsare și de depresie.

Ambianța diurnă se asociază cu culoarea galbenă, transparentă, strălucitoare a atmosferei, care ne condiționează dispoziția generală prielnică activității, ne deschide în raport cu obiectele din jur și ne stimulează să intrăm în contact cu ele sau să acționăm asupra lor.

Atmosfera nocturnă se asociază cu albastrul întunecat, care ne îngustează orizontul și exercită o influență frenatorie, inhibitorie asupra ritmului și aplitudinii proceselor psihofiziologice interne, determinând retragerea în sine, trecerea la stare de repaos sau de pasivitate. Acestea sunt culorile de fond bazale, cu acțiunea cea mai constantă asupra dinamicii comportamentului nostru; li se mai spune heteronome intrucât controlează comportamentul ”din afară”,  neputând fi controlate de om. (Birren, Light, Colour and Enviroment, New York 1969)

Acestora li se adaugă culorile de fond ale ambianței terestre generale, a căror tonalitate se modifică, de asmenea, independent de om, ca urmare a ciclurilor sezoniere.

Cel de-al doilea segment al universului cromatic – cel artificial, este creat de om însuși și crează ambianța socializată/umanizată începănd cu locuința și îmbrăcămintea și terminând cu locul de muncă și strada. Faptul că omul ”nu s-a mulțumit” cu culorile pe care i le oferea natura și a trecut la producerea ”independentă” a lor pentru a le folosi în scopul decorării dorite a obiectelor sau al înfrumusețării ambianței imediate în care trăiește, dovedește că el posedă o trebuință intrinsecă pentru culoare.

Efectele culorilor asupra dispoziției și tonusului activității sunt folosite de foarte mult timp. Sunt patru culori primare din punct de vedere psihologic care acționează diferit asupra omului: galbenul atmosferei diurne care este asociat cu starea de activitate, iar albastrul închis al celei nocturne cu starea de repaos, iar roșul și verdele au fost asociate cu două comportamente adaptative specifice – comportamentul ofensiv, respectiv comportamentul defensiv.

Încăperile luminoase în tonalitate galbenă stimulează și întrețin starea de vigilență, sporirea capacității de mobilizare și concentrarea atenției. Încăperile albastru întunecat conduc la încetinirea ritmului activității, inducând un proces de inhibiție. Verdele generează o stare de relaxare, contemplare, meditație, iar roșul incită, provoacă la acțiune în special în plan motor.

Culoarea trebuie folosită în mod eficient în scopul optimizării activității, luând în considerare efectul psihologic necondiționat. Necorelarea culorii cu activitatea poate produce un efect perturbator, de iritare și disconfort.

Culori ce stimulează și excită sunt roșul, roșul portocaliu și galben. Albastrul întunecat, violetul și negrul sunt culori depresoare, inhibitoare. Pentru o atmosferă deconectantă se poate folosi verdele și parțial albul, iar pentru o atmosferă neutră sunt folosite în general nuanțele de gri.

Culoare în procesul de învățământ

Un factor optimizator se poate transforma foarte ușor într-unul perturbator datorită neunivocității efectelor psihologice ale tonurilor și nuanțelor. Utilitatea culorii este verificată în procesul de învățământ, aceasta putând fi utilizzată ca factor optimizant al spațiului școlar, ca mijloc de facilitare a activității de învățate, ca element informațional specific, ca instrument de designare și nu în ultimul rând ca mijloc de influențare și educare estetică.

Contează extrem de mult impactul pe care îl produce culoarea unității de învățământ asupra copilului, astfel să poată beneficia de o trăire emoțional pozitivă, mobilizatoare, care să-i faciliteze și să-i statornicească legătura ulterioară cu școala și nu să producă reacția de respingere a acesteia.

Aspectul coloristic al școlii se transformă inevitabil într-un factor motivațional care va influența nu numai apetitul pentru învățătură ci și structura afectivă generală a personalității copilului.

Pentru a asigura o eficiență corespunzătoare atât pentru lumina solară cât și pentru cea artificială, cerința care de altfel se și îndeplinește este ca plafonul să fie alb. Plafoanele colorate distrag atenția și pierd lumina. Pereții nu trebuie vopsiți în nuanțe care să reflecte mai mult de 55-60% din lumină. Pentru coridoare, spațiile din jurul scărilor, încăperile lipsite de lumină naturală, dar în care se desfățoară totusi activități care solicită mult percepția viuală, culorile ideale sunt ivoriul (alb fildeș) și galbenul pal. Aceste culori sugerează lumina solară și adaugă un plus de luminozitate la sursele de lumină existente.

Culorile pure nu sunt adecvate pentru fond.

Copilul este, se spune, un realist induplicabil al culorii cu obiecte concrete, cunoscute și familiare. Varietatea cromatică trebuie realizată nu în detrimentul principiului realității ci în concordanță cu el. Fascinația imaginii coloristice nu este cu nimic mai slabă sau mai bogată în efecte psihologice decât cea a imaginii verbale. În grădiniță, culoarea trebuie să reprezinte (să devină) o pârghie importantă de învățare și educație estetică. Formarea unor gusturi estetice elevate și stabile pentru combinațiile și structurile cromatice are și un efect reglator pozitiv asupra alegerii și utilizării culorilor în conduita practică: în îmbrăcăminte, în decorarea obiectelor și a interioarelor locuințelor, în aprecierea obiectelor de artă și a peisajelor din natură etc.

Culoarea trebuie educată și cultivată nu cu mai puțin interes decât cultivarea în literatură. Lipsa talentului artistic nu trebuie să te priveze de cunoașterea și aprecierea artei, aceleași principii aplicându-se de altfel și în muzică.