Plug and play

În acest proiect, provocarea a fost să transformăm bucătăria open space într-un spațiu închis.

  • Client:
    Persoană fizică
  • An:
    2019
  • Locație:
    București
  • Suprafață:
    8 mp
Plug and play

Trendul compartimentarilor noi, tip open space nu este pe placul tuturor, mai ales a clienților cărora chiar le place să gătească. Primim din ce în ce mai multe cerințe de a închide într-un mod cât mai puțin evident bucătăriile, astfel că este o provocare să găsim soluții adaptate.

În funcție de buget, soluțiile sunt dintre cele mai ingenioase și estetice. În această situație, s-a dorit închiderea ocazională a bucătăriei.

Având un spațiu limitat, am încercat să exploatăm la maxim fiecare centimetru din această bucătărie. Astfel, am fost nevoiți să obturăm parțial fereastra existentă, fără a interveni asupra fațadei blocului.

Suntem MDK2 Studio

În 2010 am pornit în lumea designului interior ca două absolvente de facultate. Astăzi ne mândrim cu zeci de proiecte finalizate pe placul clienților, peste 10 ani de experiență și o pasiune pentru amenajări care continuă.

Daniela

Daniela

Ecobici

Absolvent al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București – Promoția 2010

Cătălina

Cătălina

Papurcu

Absolvent al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București – Promoția 2010

Hai să stăm de vorbă

Rezidențiale

Horeca, Birouri